miercuri, 21 aprilie 2010

Cenaclul Literar „ Virgil Birou ”


Cenaclul Literar „ Virgil Birou ” al Casei de Cultură din Anina, coordonat de Dl. Mihai Chiper, a participat marţi 20 aprilie la lansarea volumului de poezie „ Lacrima Iubirii ” a poetei Daniela Bordaş. Evenimentul a fost organizat de către Cenaclul „ Mihai Novac ” al casei de Cultură Mihai Eminescu din Oraviţa avându-l ca moderator pe Dl. Mihai Moldovan directorul Casei de Cultură Oraviţa.
Despre autoarea volumului au vorbit; Florica Stancovici, Mihai Chiper, Dumitru Niţoiu, Nicolae Irimia, Geo Baciu, Dorina Emuică şi alţi.
În finalul acţiunii au citit şi recitat din creaţiile proprii: Dorina Emuică, Maria Chiper, Iorgu Pele, Mircea Croitor, Elena Creţiu şi Geo Baciu.

miercuri, 14 aprilie 2010

Revista „ ARCADIA ”

În data de 15 aprilie 2010, începând cu ora 17 la Casa de Cultură din Anina va avea loc o întâlnire Literară prilej în care se va lansa nr. 9 al revistei de literatură, artă şi cultură.
„ ARCADIA ” revista cenaclului „ Virgil Birou ” şi a volumului de epigrame „ Cuvinte Potcovite cu … Pioneze ” a poetului local Mircea Croitor-Cromy.
Revista Arcadia se distribuie gratuit cititorilor la serviciiul Punct de Acces Public la Informare ( PAPI ) din Anina şi onlain la adresele www.ecomunitate.ro şi www.reclanina.blogspot.com.
La manifestare sunt invitaţi poeţi şi scriitori din Bocşa, Reşiţa, Oraviţa şi Grădinari, oficialităţile locale, Clubului Femina al Casei de Cultură Anina şi membrii cenaclului literar „ Virgil Birou ”.
Arcadia nr. 9