joi, 29 octombrie 2009

Ambasadorul Austriei a sarbatorit ziua tarii sale la Anina

Ambasadorul Republicii Austria la Bucureşti, Excelenţa sa Martin Eichtinger s-a aflat miercuri 28 octombrie, în mijlocul comunităţii din Steierdorf, aceasta fiind cea de-a treia sa prezenţă în Banat şi a doua la Anina. Diplomatul austriac, însoţit de consulul onorific la Timişoara, Vasile Onofrei, a răspuns astfel invitaţiei ce i-a fost adresate în urmă cu un an de către conducerea Forumului Democrat German din Caraş-Severin, aceea de a sărbători în Banatul de Munte, Ziua Austriei. Intr-o atmosferă prietenească, la Casa de Cultură din Steierdorf-Anina, a avut loc o recepţie oferită de autorităţile locale, Consiliul Local şi Primăria Anina la care au luat parte numeroşi invitaţi, membri ai corpului diplomatic, minoritari germani, conducători de instituţii deconcentrate din Caraş-Severin, primari ai municipiilor Reşiţa şi Hunedoara şi comunei Dalboşeţ. In cuvîntul său, ambasadorul Austriei la Bucureşti, Excelenţa sa Martin Eichtinger a amintit de trecutul aşezării Steierdorf, cartier al oraşului minier Anina, fondat în urmă cu mai bine de 200 de ani de către primii colonişti sosiţi aici din landul austriac Ştiria, de unde el însuşi provine. Acest fapt îi motivează sentimentele pe care le nutreşte faţă de Banatul de Munte. Oaspetele austriac, a mai amintit în discursul său şi de poziţia pe care o au, România şi Austria, în diferite parteneriate strategice privind gazoductul Nabucco dar şi fluviul Dunărea şi şi-a exprimat încrederea în viitorul economic şi comercial al celor două ţări. Oaspeţii prezenţi la festivitatea desfăşurată la Casa de Cultură din Steierdorf, au fost întîmpinaţi de fanfara din Anina, renumită pentru tradiţia ei, şi pentru constumaţia specifică-verde.